Daca as fi pe pozitia unui manager si ar trebuie sa angajez un contabil, cum as proceda?
In primul rand, mi-as face timp si as acorda mare atentie acestui demers intrucat contabilitatea lucrata prost poate aduce probleme (amenzi, penalizari).
M-ar interesa, desigur, servicii de calitate inalta la tarife mici.
Sa le luam pe rand:
Ce inseamna "tarife mici"? Aceasta notiune este foarte relativa si un raspuns de mare precizie nu este posibil. Insa, apreciez ca tarifele convenabile sunt acelea care nu sunt mai mari decat media pietei. Nu as cauta cel mai mic tarif de pe piata pentru ca un astfel de tarif, de regula, implica calitate slaba, inferioara.
Orice specialist, din orice domeniu, Nu va avea tariful cel mai mic de pe piata.
Acum 15 ani, un batran patron german mi-a spus ca in orice firma sunt cel putin 4 oameni-cheie: juristul, contabilul, inginerul si referentul de personal. Acestia trebuie sa fie platiti corect fiindca altfel "pestele de la cap se strica".
Cifra de afaceri si Profitul sunt indicatori ce arata performanta (profitabilitatea) firmei si NU au legatura Directa cu efortul/solicitarea contabilului. De aceea, tarifarea in functie de acesti indicatori mi se pare incorecta, la firmele mici si mijlocii. Efortul contabilului este strans legat de volumul de acte de inregistrat, complexitatea operatiunilor si modificarile intervenite in legislatia societatilor comerciale.
Pentru firmele mici si mijlocii, exista deja o piata pe care s-au format tarifele corespunzatoare serviciilor. Aceste tarife lunare sunt mai mici decat salariul unui angajat cu norma de 8 ore/zi, si, de aceea, nu mi-as face griji in legatura cu tarifele. As fi atent doar sa nu platesc peste media pietei.
In ceea ce priveste calitatea serviciilor, apar 2 aspecte : unul Subiectiv si altul Obiectiv.
Aspectul Subiectiv tine de empatia dintre indivizi, de capacitatatea lor de a rezona pe aceeasi lungime de unda. Este baza oricarei relatii interpersonale.
Un profesionist in vanzarile de asigurari de viata (vanzari directe, dintre cele mai dificile, de produse nepalpabile) mi-a confirmat ideea ca cine cumpara o astfel de asigurare isi intemeiaza decizia preponderent pe sentimentul de increderea/siguranta ce i-o insufla persoana vanzatorului si nicidecum pe cat de nemaipomenita este asigurarea respectiva.
In ceea ce ma priveste, nu as solicita nici o oferta estimativa scrisa privind tariful pentru contabilitate fara ca, mai intai, sa ma intalnesc Direct cu contabilul respectiv. In plus, am banuiala ca respectiva oferta estimativa s-ar putea sa aibe o valoare mai mica decat cea care se va stabili intr-un final.
Aspectul Obiectiv, cand as evalua calitatea serviciilor oferite de contabil, presupune o discutie directa in legatura cu:
- pregatirea si experienta contabilului
- daca a mai lucrat pentru firme cu acelasi specific de activitate ca si cel al firmei mele (a managerului)
- ce surse de informare urmareste pentru a fi la zi cu legislatia societatilor comerciale
- daca e capabil sa faca mai mult decat contabilitate (interpretarea rezultatelor din balanta/bilant, viziune de ansamblu asupra economiei, optimizare taxe/impozite si diminuarea efectelor crizelor economice). Ma intereseaza ca pentru banii care ii platesc, sa am sprijinul unui om valoros
- daca actele firmei mele sunt prelucrate direct de contabilul cu care stau de vorba SAU de alte persoane (angajati, colaboratori). Sunt interesat doar de prima varianta. De aceea stau de vorba cu un om pe care il evaluez si in care investesc incredere - pentru a se ocupa efectiv/direct de contabilitatea firmei mele. Daca lucrarea este facuta de un incepator, orice verificare ulterioara prin sondaj, este, pur si simplu, ineficienta. Este ca si cum am cauta un ac in carul cu fan. Iar o verificare totala a inregistarilor, document cu document, nu face nimeni deoarece presupune un efort major.
Ca o concluzie: Calitatea serviciilor de contabilitate este mai importanta decat costul lor.
Costul acestor servicii se incadreaza, de regula, intr-un interval rezonabil. Majoritatea contabililor au aproximativ aceleasi tarife.
In cazul in care costul lunar al contabilitatii (cateva sute de lei) constituie o problema majora, in sensul ca va da peste cap toate calculele/estimarile, face ca afacerea sa nu depaseasca reperele minimale (le vedeti putin mai jos), atunci va trebui sa reganditi afacerea sau sa va reorientati catre alta.
Orice firma/afacere trebuie sa aiba in vedere 2 repere minimale:
- suma investita trebuie sa genereze un profit mai mare decat dobanda pe care ati incasa-o daca ati depune banii in banca
- afacerea proprie trebuie sa va asigure un venit lunar mai mare decat salariul pe care l-ati obtine lucrand pentru alta firma.
Citeste in continuare, cum se verifica un contabil